Scene înfiorătoare s-au petrecut într-un liceu din Miercurea Ciuc! Un elev de 17 ani s-a sinucis într-o sală în care învăța. Medicii și polițiștii sosiți în urma apelului făcut la serviciul unic de urgență au fost șocați când i-au văzut trupul tânărului.
Potrivit IPJ Harghita, polițiștii au intervenit astăzi după ce au fost sesizați cu privire la o tentativă de sinucidere, comisă în incinta unui liceu din Miercurea Ciuc. Ajun la faţa locului, echipajul medical a constatat că elevul era decedat, căzut cu faţa în sus şi avea o plagă înţepată la nivelul inimii.
“Când a ajuns acolo, ambulanţa cu medic a constatat că e adevărat că e vorba de o sinucidere, era o plagă înţepată, hemitorace stâng, la nivelul inimii. În sala de meditaţii, era căzut pe spate. Rigiditatea cadaverică era instalată, înseamnă că de câteva ore s-a produs tragedia. Medicul nu a putut decât să constate decesul”, a declarat şeful Serviciului de Ambulanţă Harghita, potrivit Agerpres.
Adolescentul elev în clasa a XII-a, locuia în internat și, deocamdată, nu se știe motivul care l-a determinat să își pună capăt zilele. Polițiștii au deschis o anchetă și continuă cercetările în acest caz.