Un elev de 13 ani a murit după ce a fost bătut de un profesor
Sperius Eradius, un băiat în vârstă de 13 ani din Tanzania, a murit în urmă cu o săptămână, după ce a fost bătut de unul dintre profesorii săi, la o școală din provincia Kagera.
Băiețelul a fost pedepsit după ce a fost acuzat că ar fi furat de la un alt profesor.
Moartea copilului a stârnit revolte în spațiul public, astfel că activiștii susțin că minorii din țară sunt supuși unor pedepse violente și degradante. Ca urmare a acestei tragedii, ministrul Sănătății din Tanzania a început o anchetă. Totodată, presa locală a relatat că doi profesori au fost puși sub acuzare pentru crimă, informează The Guardian.
„Nu putem aștepta. Copiii au drepturi. Nu putem aștepta ca ei să moară ca să schimbăm ceva. Avem nevoie de deschidere politică. Autoritățile trebuie să preia frâiele”, a declarat Sonia Vohito, coordonatoare a Inițiativei Globale privind abolirea pedepselor corporale.
Totodată, o asociație a femeilor din Tanzania speră că acest caz va duce la stoparea violențelor în școli, dând exemple de indicente similare în care copiii au suferit bătăi umilitoare. În 2016, patru profesori ar fi forțat o fată să își dea jos lenjeria intimă, după care ar fi fost biciuită.