Un elev a fost condamnat la zece luni de închisoare pentru trafic cu adeverinţe medicale. Cum a fost descoperit

Publicat: 14/10/2022 | 19:34

Un fost elev al unui liceu din Cluj-Napoca a fost condamnat la 10 luni de închisoare, cu suspendare, pentru trafic cu adeverințe medicale. El ar fi vândut peste 100 de scutiri falsificate, cu care alți elevi și-au motivat absențele. Tânărul abia a împlinit 18 ani.

Polițiștii au descoperit peste o sută de adeverințe falsificate și vândute elevilor, cu parafe și nume fictive ale unor medici.

Potrivit magistraților, în anii 2016-2017, inculpatul a falsificat 113 de adeverinţe medicale, „sens în care a plăsmuit tipizatele înscrisurilor, prin imprimarea în corpul lor, cu ajutorul tehnicii de calcul, de impresiuni de ştampile şi de parafe asociate fictiv unor medici de familie având nume reale ori imaginare, conduită urmată de încredinţarea celor 113 înscrisuri, cu titlu oneros, către mai mulţi elevi din cadrul Colegiului Naţional Pedagogic ”Gheorghe Lazăr” din Cluj-Napoca, știind că scrierea şi semnătura urmează a fi contrafăcute iar în cuprinsul tipizatelor se vor atesta situaţii medicale reale sau fictive pentru justificarea unor perioade de absenteism, acţiuni succedate de folosirea înscrisurilor astfel contrafăcute pentru justificarea absenţelor şcolare ale elevilor nominalizaţi în adeverinţele medicale”, se precizează în actele de urmărire penală.

CITEŞTE ŞI: UN MEDIC A FOST ŞOCAT CÂND A VĂZUT CE ÎI PUNEA SOȚIA LUI ÎN MÂNCARE. BĂRBATUL A ANUNŢAT IMEDIAT POLIŢIA

Direcţia de Sănătate Publică Cluj a stabilit că cel puţin 22 de medici figurează în cuprinsul înscrisurilor analizate cu coduri de parafă diferite faţă de cel real, iar unele persoane care apar în cuprinsul adeverinţelor medicale ca medici nu există în baza de date DSP Cluj.

Pedeapsa pe care tânărul a primit-o a rămas definitivă, la Curtea de Apel Cluj.