Un director de la Asigurări de Sănătate din Botoșani a fost găsit pozitiv cu noul coronavirus

Publicat: 27/07/2020 | 08:55

Un director de la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate din Botoșani a fost găsit pozitiv cu noul coronavirus. Informația a fost confirmată de directorul Direcției de Sănătate Publică (DSP), medicul Monica Adăscăliței.

CITEȘTE ȘI: GAFĂ INCREDIBILĂ DIN PARTEA INSTITUTULUI MATEI BALȘ DIN CAPITALĂ. UN BĂTRÂN BOLNAV DE COVID, UITAT CINCI ZILE ÎN CĂMINUL-FOCAR DIN SECTORUL 1

Carmen Nicolau, director în cadrul CJAS Botoșani, a fost internată, duminică, la Spitalul Județean de Urgență Mavromati, după ce a manifestat simptomele specifice noului coronavirus. Aceași soartă a avut-o și șoțul șefei de la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Botoșani. A fost diagnosticat cu boala apărută în China, la finalul anului trecut.

Datele centralizate de DSP Botoșani arată că la nivelul județului au fost înregistrate, până duminică, 1.142 cazuri de COVID-19, dintre care opt în ultimele 24 de ore, scrie botosaneanul.ro.

Situație alarmantă în România din cauza noului coronavirus

Situația rămâne alarmantă, potrivit raportului Grupului de Comunicare Strategică. Până pe 26 iulie, pe teritoriul României au fost confirmate 44.798 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). (NU RATA: FOCAR DE COVID-19 LA ACCES DIRECT?!?!? SURSELE SPUN CĂ VULPIȚA I-AR FI ÎMBOLNĂVIT PE TOȚI. EMISIUNEA DE JOI NU S-A DIFUZAT)

25.643 de pacienți au fost declarați vindecați și 3.572 pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.120 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

2.187 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat. În intervalul 25.07.2020 (10:00) – 26.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 22 de decese (17 bărbați și 5 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Bihor, Brăila, Constanța, Dâmbovița, Gorj, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiș, Vrancea și București.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult