Un copil de 6 ani a fost bătut cu sălbăticie de tatăl lui pe motiv că este homosexual
Întâmplare șocantă într-un parc, în Australia! Un tată și-a bătut fiul fără milă când a văzut că stă în poala unui alt băiețel. Copilul are doar șase ani.
Bărbatul ţipa „a fi gay este greşit” în timp ce îşi lovea fără milă copilul, adăugând că „dacă erau adulţi i-ar fi omorât”, referindu-se la cei doi băieţi. Grădinarul în vârstă de 28 de ani, din Mackay, Queensland de Nord, şi-a ieşit din minţi atunci când şi-a văzut fiul în poala altuia, crezând cu toată fiinţa lui că între cei doi este clar mai mult decât amiciţie.
Potrivit avocatului său, Scott McLennan, acesta „a văzut negru în faţa ochilor, s-a declanşat ceva în el şi nu a reuşit să facă faţă”, relatează Daily Mail. Şi-a lovit în mod repetat fiul cel mare şi l-a trântit cu furie la pământ, lăsându-l plin de vânătăi şi îngrozit de furia lui.
Mai târziu, le-a spus polițiștilor: „Este greu de explicat, l-am prins pe băiatul meu stând în poala altui băiat, acesta este cel mai trist lucru pe care l-am văzut vreodată în viața mea. Sunt o mizerie. Nu ar fi trebuit să pun mâinile pe copilul meu, dar am făcut-o”.
La momentul respectiv, când mama băiatului a fugit pentru a-şi proteja fiica mult mai mică, soţul acesteia s-a năpustit şi asupra ei, împingând-o la pereche şi punându-i mâna la gât, apoi sufocând-o până a rămas inconştientă. Ulterior, când femeia şi-a revenit, individul a început să îşi ceară iertare, dar la scurt timp a lovit-o din nou, atunci când a văzut-o că o consola pe fiica lor.
Bărbatul, care nu poate fi numit din motive legale, a continua să urle: „Toți încercau să mă trimită la închisoare”, a declarat procurorul Crown, Samantha O’Rourke. Scandalul a durat câteva zile până când o vizită socială la locuinţa familiei a dus la arestarea sa preventivă, în august 2020. Chiar în timp ce era ținut în arest tatăl ar fi încercat să o convingă pe soţia lui să renunțe la acuzații sau „va pierde viața copiilor”. A ignorat ordinul de protecţie şi a continuat să o contacteze pe femeie atât în septembrie, cât şi în octombrie.
În final tatăl a fost acuzat de vătămare corporală gravă, sufocare, încercare de pervertire a justiției și cinci acuzații de agresiune domestică, precum şi încălcarea unui ordin de protecţie împotriva violenței domestice, emis de poliţie. A pledat vinovat pentru toate infracțiunile la tribunalul districtual Mackay luni şi a primit o sentinţă de 3 ani de închisoare, pronunţată de judecătorul Tony Moynihan. Din aceştia va fi scăzut un an de închisoare pe care l-a petrecut în arestul preventiv.
Astfel, tatăl ar putea fi liber până la Crăciun, având posibilitatea unei audieri pentru eliberarea condiţionată în data de 18 decembrie 2021.