Participarea la Exatlon s-a dovedit a fi pentru unii o experiență inedită, pe care ar mai repeta-o, iar pentru alții a fost un adevărat coșmar, mai ales din cauza condițiilor foarte grele. Unul dintre foștii concurenți a făcut dezvăluiri șocante despre ceea ce a trăit în Republica Dominicană și nu s-a dat la TV.
Alina Pană a participat în prima ediție a show-ului și a povestit că a trecut prin cele mai grele momente acolo, a fost nevoită să se spele într-un bidon tăiat cu detergent furat, lucru care i-a afectat părul. Motiv pentru care, primul lucru pe care l-a făcut după ce a părăsit competiţia, a fost să se răsfețe la hotel.
„Părul meu era lung și în urma spălării cu detergenți s-a deteriorat total și a început să cadă. De când m-am întors din Dominicană, stau numai pe la saloane, încercând să-l salvez. Efectiv toate vârfurile mele sunt arse”, a povestit Alina experiența nefastă din Republica Dominicană, de pe urma căreia suferă și în prezent. Sa te simți curată, să mirosi bine era un lux în Republica Dominicană. Imediat ce am ajuns la hotel, după eliminare, am făcut un duş mai lung ca de obicei, m-am dat cu loțiune de corp şi abia așteptam să miros esența unui parfum. Îmi face plăcere să treacă cineva pe lângă mine şi să miroasă bine, este de apreciat. Ador esenţele de parfum, senzația de proaspăt, să lași o dâră pe unde pășești! Aromele orientale sunt acum preferatele mele„, a spus Alina Pană pentru Click!.
Cosmin Cernat, carismaticul prezentator al emisiunii-concurs ”Exatlon”, s-a întors din Republica Dominicană și a participat, miercuri seara, la o petrecere mondenă. Cosmin a mărturisit că a trecut prin momente foarte grele în timp emisiunii, cu atât mai mult cu cât, la capitolul ”sănătate”, nu a fost totul perfect.
Cosmin Cernat a fost cel care a primit premiul obținut de Kanal D pentru ascensiunea pe piața media din România, iar prezentatorul a devăluit, pentru click.ro, cât de greu i-a fost, la un moment dat, în Republica Dominicană.
„Am fost bucuros că am avut un succes neaşteptat cu «Exatlon», m-am uitat la format şi mi-a plăcut pentru că avea partea de comentariu, de reporterie, de moderare, avea toate genurile. Un concurent se putea răni însă nu şi prezentatorul. Pentru a-mi reveni vocea, am făcut injecţii antiinflamatoare cât pentru o viaţă, pentru că pastilele nu funcţionau. Am avut doi medici, unul mexican şi unul cubanez, nişte băieţi extarordinari. Şi pentru sezoanele acestea am făcut mult mai multe injecţii. Vorbeam mult, tare, pe plajă, în curent, soare, vânt, iar apoi am încercat să controlez totul mai mult şi a fost mai bine”, a declarat Cosmin Cernat.