Țeapă de zile mari pentru un clujean! Bărbatul a găsit un apartament care se vindea la un preț foarte avantajos. Așadar, a decis să îl vizioneze cu gândul de a-l cumpăra, însă atunci când a ajuns la blocul respectiv a avut parte de o adevărată surpriză. Acesta și-a dat seama că locuința este la un etaj care nu există. Ulterior, a explicat despre ce era vorba, de fapt.
Locuințele din Cluj – Napoca nu se opresc din a face ravagii pe rețelele de socializare. În 2024, prețul mediu cerut pentru apartamente se apropia cu pași repezi de 3000 de euro pe metru pătrat. Cei care sunt interesați să cumpere o locuință aici trebuie să bage mâna adânc în buzunare. De asemenea, trebuie să fie foarte atenți la achizițiile făcute pentru a nu se trezi că sunt țepuiți.
Un bărbat a vrut să își cumpere o locuință în Cluj-Napoca, iar printre căutările sale a dat și de o „anomalie imobiliară. La un moment dat, acesta a dat de un apartament situat pe strada Edgar Quinet care se vindea la un preț mult mai mic față de restul imobilelor de același fel.
Așadar, clujeanul a decis să vizioneze locuința, însă a avut parte de o surpriză. Mai exact, bărbatul a aflat că apartamentul se află la un etaj care nu există. În realiatate, nu era construit legal, iar spațiul era, de fapt, doar un pod.
„Am fost, la un moment dat, să văd un apartament de la ultimul etaj, că era la un preț bun. Când ajung, aflu că nu există CF pentru el și că a fost construit ilegal, voiau să vândă un pod în acte. Cam așa se întâmplă cu multe lucruri în zona aia: și cu locuințele, și cu parcările, și cu trotuarele, și cu de toate, dar și prin alte zone din Cluj”, a explicat clujeanul pe rețele de socializare.
Este important de precizat că persoanele care achiziționează sau construiesc ilegal astfel de locuințe riscă să primească amenzi uriașe. De asemenea, există posibilitatea ca proprietatea pe care o dețin să fie demolată de către autorități.