Spre sfârșitul săptămânii, ploile vor reveni în România, iar aceste precipitații vor fi cauzate de un „ciclon autentic”, format în zona clasică a ciclonilor mediteraneeni, respectiv Golful Genovei, a explicat Lucian Sfîcă, doctor în climatologie și cadru didactic la Facultatea de Geografie și Geologie de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
Ciclonul a fost botezat Finny de germani și Cassandra de italieni.
„După o scurtă pauză de vreme stabilă, ultimele zile ale săptămânii aduc un nou episod de precipitații în România. Se întâmplă mereu în atmosferă, pentru o regiune sau alta, ca odată intrați într-o perioadă ploioasă să rămânem blocați în ea de parcă ploile aduc alte ploi, la fel cum seceta odată instalată pare să alunge ploile și astfel să se intensifice”, a explicat el pe pagina de Facebook Meteo Moldova.
Doctorul în climatologie, Lucian Sfîcă, a analizat situația meteorologică actuală și ne-a prezentat rezultatele. După ce a spus despre ciclonul Ashley că nu există, spune acum că un „ciclon autentic” vine spre țara noastră.
„De această dată, cauza precipitațiilor va fi, în mod veritabil, un ciclon autentic, format în leagănul clasic al ciclonilor mediteraneeni reprezentat de Golful Genovei. Îl vom recunoaște pe hărțile sinoptice prin valorile joase de presiune din centrul său, care vor coborî cel mai probabil sub 1000 hPa până la pătrunderea în Peninsula Balcanică în zona dalmată, dar și prin sistemul frontal clasic, cu front cald și rece ce separă masa de aer cald mediteraneană de cea rece maritim polar pătrunsă pe lângă vestul lanțului alpin în vestul Mediteranei. Cel mai probabil, ciclonul va urma o traiectorie panonică, ce lasă precipitații în principal în vestul țării, dar este posibil să genereze și nuclee secundare la nivelul țării noastre”, a mai adăugat el.
„Un ciclon mediteranean autentic, specific mai ales semestrului rece din an. O sursă de bază pentru aportul de apă din precipitațiile din România. Tocmai numărul mic al acestor cicloni în iernile din ultimii a amplificat episoadele de secetă din timpul primăverilor și verilor trecute. Acum, pe fondul precipitațiilor din luna septembrie, ideal ar fi ca și Oltenia să primească necesarele cantități de precipitații pentru anularea deficitului de apă din sol. Evoluția ciclonului în regiunea balcanică în zilele următoare va hotărî dacă el va rezolva deficitul de apă din sol din această regiune sau doar va amplifica excedentul deja existent din estul țării, cu alte bătăi de cap meteorologice (Conf. dr. Lucian Sfîcă)”, a continuat Lucian Sfîcă.
CITEȘTE ȘI: Cod roșu de furtuni! Meteorologii anunță o schimbare radicală a vremii. Ce zone sunt afectate
Un reprezentant din partea ANM susține că ciclonul Ashley nu a existat niciodată. Meda Andrei a explicat că ce s-a întâmplat pe teritoriul țării noastre nu a avut legătură cu un astfel de ciclon.
„Ashley nu a existat, nu există! Este vorba de un nume pe care ar putea să-l ia un ciclon dinspre Oceanul Atlantic dacă va îndeplini niște condiții. Adică intensificări ale vântului de peste 100km/h precipitații abundente. Nu este cazul! Acesta încă nu s-a născut, dar la un moment dat, când se va naște, este primul pe listă.
Iar ceea ce se întâmplă la noi în țară, cu mâna pe suflet, ca să zic așa, o spun, nu are nicio legătură cu un astfel de ciclon. Dar, la noi în țară – și nu numai – plouă atunci când există un ciclon și nu plouă atunci când este un anticiclon. Deci mai tot timpul pe continentul european sunt cicloni și anticiclon. Când sunt mai slabi, plouă mai puțin. Când sunt mai intenși plouă mai mult.”, susține specialistul ANM, Meda Andrei, potrivit stirileprotv.ro
CITEȘTE MAI MULT AICI: Specialistul ANM care demontează ciclonul din weekend: „Ashley nu a existat, nu există!”