Traian Savu, un chirurg plastician român, care se stabilise în Franța, a murit într-un groaznic accident. Bărbatul se afla pe bicicletă, iar la un moment dat, una dintre roți s-a blocat într-o șină de tramvai. Medicul a fost aruncat direct pe șosea, unde s-a izbit cu capul de asfalt. Medicii nu au mai putut face nimic ca să îi salveze viața.
Traian Savu s-a născut la Pitești și avea 44 de ani. Bărbatul era un chirurg plastician de mare succes, extrem de pasionat de munca sa. La sfârșitul săptămânii trecute, acesta mergea cu bicicleta spre gara Saint-Roch din Montpellier, de unde lua mereu trenul pentru a merge la Spitalul Universitar din Nîmes.
După ce a depășit un alt biciclist, una dintre roțile bicicletei sale s-a blocat într-o șină de tramvai, astfel că, Traian a fost aruncat direct pe carosabil, unde s-a izbit cu capul de asfalt. Din nefericire, medicul nu purta cască de protecție, iar impactul i-a fost fatal.
CITEȘTE ȘI: ACCIDENT SAU CRIMĂ? ANCHETA ÎN CAZUL MORȚII MEZZOSOPRANEI MARIA MACSIM NICOARĂ A FOST RELUATĂ DE LA ZERO
Medicii au ajuns repede la locul accidentului, dar cu toate acestea, manevrele au fost în zadar. Traian Savu s-a stins din viață, după câteva minute de agonie.
Traian Savu a absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie din Timișoara în anul 2003. După absolvire a lucrat în Canada timp de mai mulți ani, iar în ianuarie 2017 a revenit în România, aici unde a lucrat un an și patru luni. În mai 2018 s-a mutat în Franța, fiind un chirurg foarte apreciat în mai multe centre medicale și spitale din Lyon, Montpellier și Argenteuil. În mai 2021 s-a mai întors o dată în România, profesând șase luni la Spitalul Casa Austria din Timișoara.
În noiembrie 2021 a revenit în Franța. Chirurgul Traian Savu făcea zilnic naveta de la Montpellier la Spitalul Universitar din Nîmes, unde era chirurg de șase luni.