BOMBA. Chen sustine ca adevaratul asasin este un membru al mafiei chinezesti si cere sa fie rejudecat Dezvaluiri. Acuzat ca i-a despicat capul unui conational, Chen Daan spune ca este victima unui scenariu pus la cale de criminali profesionisti Andrei Dumitrescu Chen Daan, unul dintre chinezii inchisi in Romania pentru crime oribile indreptate impotriva conationalilor, a rupt tacerea. Asiaticul a declarat, in exclusivitate pentru CANCAN, ca autoritatile din tara noastra l-au condamnat nevinovat si ca este victima unei inscenari puse la cale de criminali profesionisti. Osandit definitiv la 20 de ani de detentie, pe care ii executa la Penitenciarul de Maxima Siguranta Rahova, Chen ne-a spus ca sentinta a fost data pe baza declaratiei unui martor sub acoperire si ca nu ar exista, in afara de asta, o alta proba care sa-i dovedeasca vinovatia. Drept urmare, detinutul cere sa fie judecat din nou, in contextul in care adevaratul asasin, cel mai probabil membru al temutei mafii chinezesti, umbla liber. Barbatul a fost pedepsit dupa ce, in februarie 1992, un chinez a fost omorat cu satarul intr-un apartament de pe Soseaua Vergului. In acelasi timp, un coleg de apartament al acestuia, tot chinez, a fost grav ranit. Criminalul a fost identificat in persoana lui Chen Daan, despre care s-a stabilit ca locuia impreuna cu cele doua victime. Chinezul nu a mai fost de gasit si a fost judecat in lipsa si condamnat. In 2001, Interpolul a anuntat ca Chen a fost prins la Londra, unde se ascundea sub numele fals de Xing Yu. La inceput, britanicii au refuzat sa-l extradeze in Romania, pe motiv ca i s-ar fi incalcat drepturile atunci cand a fost judecat fara avocat si fara sa poata aduce probe in favoarea lui.