Povestea moaștelor care vindecă de vrăji și curăță viciile
DECLARAȚII EXCLUSIVE
Acasă » Știri » Știri externe » Un celebru cântăreţ s-a prăbuşit şi a murit pe scenă chiar de ziua sa, în timpul unui concert!

Un celebru cântăreţ s-a prăbuşit şi a murit pe scenă chiar de ziua sa, în timpul unui concert!

De: Cancan 03/05/2017 | 07:50
Un celebru cântăreţ s-a prăbuşit şi a murit pe scenă chiar de ziua sa, în timpul unui concert!

În seara de marţi, un cunoscut cântăreţ american a murit pe scenă, chiar în timp ce susţinea un concert prin care îşi sărbătorea ziua de naştere, alături de alţi colegi din breaslă.

Concret este vorba despre Bruce Hampton, care a murit pe scena de la Fox Theatre din oraşul Atlanta, Statele Unite ale Americii, când sărbătorea împlinirea vârstei de 70 de ani. El s-a prăbuşi pe scenă cu microfonul în mână în timp ce trupa interpreta piesa ‘Turn on Your Lovelight‘.

Artistul, care a fondat la sfârşitul anilor ’60 grupul Hampton Grease Band, a rămas mai multe minute întins pe jos în timp ce colegii săi au continuat să cânte crezând că este vorba de o lovitură de efect.  Până la urmă i s-au acordat îngrijiri şi a fost luat de pe scenă, dar nu s-a mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa. Încă nu au fost furnizate oficial cauzele morţii sale.

 

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Cum arată marea iubire a lui Ion Țiriac,  la 54 de ani. Imagini incendiare cu Sophie Ayad!
Cum arată marea iubire a lui Ion Țiriac, la 54 de ani. Imagini incendiare cu...
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua...
Doliu în Las Fierbinți! Actorul a murit în noaptea de Înviere
Doliu în Las Fierbinți! Actorul a murit în noaptea de Înviere
Care este cea mai nobilă și rară rasă de câine din lume. Era considerat un zeu pe pământ
Care este cea mai nobilă și rară rasă de câine din lume. Era considerat un...
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul:
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul: "Mi-am făcut bagajele și am plecat. Nu mai suportam..." |...
Mario Iorgulescu este considerat evadat și riscă 3 ani de închisoare în plus
Mario Iorgulescu este considerat evadat și riscă 3 ani de închisoare în plus
Care au fost ultimele cuvinte rostite de papa Francisc înainte de a muri
Care au fost ultimele cuvinte rostite de papa Francisc înainte de a muri
Ultima ofertă a lui Putin pentru a face pace! Ce vrea de la Zelenski
Ultima ofertă a lui Putin pentru a face pace! Ce vrea de la Zelenski
Mașina cu care PAPA Francisc a fost transportat în vizita din BUCUREȘTI, pe Calea Victoriei - VIDEO
Mașina cu care PAPA Francisc a fost transportat în vizita din BUCUREȘTI, pe Calea Victoriei...
Un avion cu 300 de persoane la bord a luat foc chiar înainte de decolare
Un avion cu 300 de persoane la bord a luat foc chiar înainte de decolare
Comoara romană ascunsă, găsită înainte de Paște în Giurgiu! Este una dintre cele mai mari descoperiri din istoria recentă
Comoara romană ascunsă, găsită înainte de Paște în Giurgiu! Este una dintre cele mai mari...
Prin ce momente dificile a trecut Marina Almășan, atunci când a încheiat relația pe care o avea cu Victor Socaciu?
Prin ce momente dificile a trecut Marina Almășan, atunci când a încheiat relația pe care...
Mihai Bobonete, în doliu! A murit chiar în noaptea de Înviere: „Ne-a părăsit acum câteva momente”
Mihai Bobonete, în doliu! A murit chiar în noaptea de Înviere: „Ne-a părăsit acum câteva...
ANIMAŢIE. Fată de 15 ani, moartă după ce a căzut de pe trotinetă
ANIMAŢIE. Fată de 15 ani, moartă după ce a căzut de pe trotinetă
BANCUL ZILEI. Umor molipsitor! Glumele care îl amuzau teribil pe Papa Francisc
BANCUL ZILEI. Umor molipsitor! Glumele care îl amuzau teribil pe Papa Francisc
Adio camerei foto tradiționale? Vivo X200 Ultra promite performanță uimitoare
Adio camerei foto tradiționale? Vivo X200 Ultra promite performanță uimitoare
A fost elucidat misterul Castelului Părăsit de la Dunăre
A fost elucidat misterul Castelului Părăsit de la Dunăre
Singurul Papă care a refuzat asta! Nimeni, dar absolut nimeni nu s-ar fi gândit. Gestul făcut de Suveranul Pontif cu fix 152 de zile înainte să moară!
Singurul Papă care a refuzat asta! Nimeni, dar absolut nimeni nu s-ar fi gândit. Gestul...
Zodiile care vor reuși în viață până la sfârșitul lunii mai. Racii au doar motive de bucurie
Zodiile care vor reuși în viață până la sfârșitul lunii mai. Racii au doar motive...
Ce trebuie să dai de pomană și ce nu e bine să împarți de Sfântul Gheorghe 2025. Este sărbătoare mare, cu cruce roșie în calendar
Ce trebuie să dai de pomană și ce nu e bine să împarți de Sfântul...
România a pierdut o mare valoare. Și-a pus amprenta asupra întregii țări. Va fi veșnic în amintirea românilor
România a pierdut o mare valoare. Și-a pus amprenta asupra întregii țări. Va fi veșnic...
Românii nu vor mai plăti cash sau cu cardul. Noua metodă de plată care va deveni obligatorie
Românii nu vor mai plăti cash sau cu cardul. Noua metodă de plată care va...
Aventură la căldură! Like a Dragon Pirate Yakuza in Hawaii (Review)
Aventură la căldură! Like a Dragon Pirate Yakuza in Hawaii (Review)
România a pierdut o mare doamnă a scenei artistice. Toți românii au admirat-o. Nu va mai fi nimeni ca ea
România a pierdut o mare doamnă a scenei artistice. Toți românii au admirat-o. Nu va...
Bijuteria renăscută din colbul ruinelor: Povestea unui lăcaș legendar din România ce ascunde secretele trecutului
Bijuteria renăscută din colbul ruinelor: Povestea unui lăcaș legendar din România ce ascunde secretele trecutului
Ceaiurile IDEALE pentru un somn liniștit. Cele 6 plante cu efect relaxant pe care le poți savura seara
Ceaiurile IDEALE pentru un somn liniștit. Cele 6 plante cu efect relaxant pe care le...
Românul ăla mare şi prost! Milionarul celebru care l-a jignit pe Ilie Năstase s-a reprofilat!
Românul ăla mare şi prost! Milionarul celebru care l-a jignit pe Ilie Năstase s-a reprofilat!
Mesaje de „La mulți ani” Sfântul Gheorghe 2025. Felicitări cu urări pentru sărbătoriții de pe 23 aprilie
Mesaje de „La mulți ani” Sfântul Gheorghe 2025. Felicitări cu urări pentru sărbătoriții de pe...
Cine sunt primii 6 concurenți de la ”Tempting Fortune România”, noul reality show prezentat de Zoli Toth
Cine sunt primii 6 concurenți de la ”Tempting Fortune România”, noul reality show prezentat de...
Cele 6 ceaiuri care pot fi consumate înainte de culcare. Sunt relaxante și te ajută să ai un somn mai bun
Cele 6 ceaiuri care pot fi consumate înainte de culcare. Sunt relaxante și te ajută...
Florile pe care e bine să le plantezi în luna mai. Înfloresc în mijlocul verii, iar grădina ta va fi superbă
Florile pe care e bine să le plantezi în luna mai. Înfloresc în mijlocul verii,...
Paște cu surprize. Alina Sorescu și Alexandru Ciucu s-au împăcat de dragul fiicelor
Paște cu surprize. Alina Sorescu și Alexandru Ciucu s-au împăcat de dragul fiicelor
×