Un „ceferist” i-a facut masaj lui Serea inainte de meci
CONTESTAT. Ionica Serea este unul dintre arbitrii controversati ai Ligii I, dar in meciurile din retur a aratat o crestere evidenta de forma NECRUTATOR. Patronul vasluienilor l-a criticat dur pe Serea dupa meciul din Cupa Romaniei Dupa ce patronul Vasluiului, Adrian Porumboiu, l-a acuzat ca a fluierat in favoarea campioanei in semifinala din Cupa Romaniei, centralul focsanean se disculpa, afirmand ca nu are ce sa-si reproseze. Andrei Trifan Doua penalty-uri neacordate si un fault comis de adversari la primul lor gol sunt reclamatiile pe care vasluienii le-au avut la adresa prestatiei arbitrului Ionica Serea dupa partida pierduta, in penultimul act al Cupei Romaniei, in fata celor de la CFR Cluj, 0-2. Cel mai vehement contestatar al centralului a fost patronul moldovenilor, Adrian Porumboiu, care a spus despre acesta ca „a venit cu o tema foarte clara de la Mircea Sandu. Vasluiul era o echipa care se batea pentru un loc de cupa europeana si trebuia scoasa din joc. L-am vazut de doua ori in vestiarul CFR-ului”. Contactat de CANCAN, Serea s-a aparat: „Porumboiu da mereu vina pe arbitri cand pierde. Nu stiu de ce as putea fi exclus, pentru ca am revazut meciul cand am ajuns acasa si sunt convins ca in fazele incriminate am luat deciziile corecte. Imi imput doar ca nu i-am dat galben lui Wesley, care si-a pus intentionat piciorul intre minge si adversar cand a vazut ca acesta baga alunecare. Faptul ca am fost in vestiarul echipei CFR de doua ori are o explicatie logica: i-am cerut maseurului echipei organizatoare sa ma maseze la muschii gemeni de la picioare. A venit in cabina arbitrilor, unde eram toata brigada si observatorul Dan Petrescu, dar a spus ca e spatiul prea mic si ca mai bine ar fi sa ma duc la ei in vestiar. Am mers acolo, mi-a facut masajul si l-am rugat sa imi mai faca unul dupa incalzirea dinaintea partidei, daca voi mai simti dureri. Cum muschii m-au mai jenat putin, am mai fost o data la el. Nu e prima oara cand apelez la maseurii echipei organizatoare, am fost si la cei ai Vasluiului cand acest club a fost gazda”, a dezvaluit centralul.
Exclus din arbitraj
Comisia Centrala a Arbitrilor nu a fost de aceeasi parere cu Ionica Serea in privinta deciziilor pe care acesta le-a luat in meciul de Cupa. Astfel, in urma unei sedinte de analiza in care s-a tinut cont de raportul observatorului Dan Petrescu, cel care i-a dat centralului o nota mica pentru ca nu a acordat lovitura de pedeapsa la faultul lui Galiassi asupra lui Wesley, Serea a fost retrogradat la Divizia B. Cum el are 39 de ani si la nivelul acelui esalon nu pot conduce partide decat arbitrii cu varsta maxima de 36 de ani, decizia CCA inseamna practic excluderea lui Serea din arbitraj.