Un bucureștean a postat pe pagina de socializare un filmuleț în care apar doi polițiști. Poate că, la o primă vedere, nu ar fi nimic spectaculos, însă polițiștii tocmai parcaseră mașina neregulamentar, iar apoi aprinseseră ”avariile”.
Bucureșteanul se afla pe bulevardul Decebal din Capitală atunci când a observat că doi polițiști parchează mașina chiar pe trecerea de pietoni. Stupefiat, Alexandru Costandachi a încercat să afle care au fost motivele care i-au determinat pe cei doi polițiști să parchezse exact unde nu trebuia. „Aţi lăsat maşina pe avarii, chiar lângă trecerea de pietoni. Ştiţi că nu aveţi voie, nu?”, a întrebat bucureșteanul. „O să mă ignoraţi acum? Aveţi vreo urgenţă?”, a insistat el.
Nu era vorba despre nicio urgență, însă. Polițiștii aveau ”treabă” la o casă de schimb valutar, însă au renunțat – observând că sunt filmați – și au revenit la mașină. Ulterior, bucureșteanul revoltat a postat un mesaj pe pagina de socializare. ”Ia uite cum parchează ei pe trecere. Având în vedere că a ajuns virală toata treaba, doresc să adaug urmatorul mesaj: Asta-i pentru cazul din Caracal. Asta-i pentru cazul din Galați. Asta-i până și pentru alti doi polițiști, unul ce a dat peste mine cu mașina, iar altul ce mi-a constatat accidentul in cel mai neprofesionist mod. Vă voi urmări și cum vă prind in offside, vă ajut să fiți vedete”, a scris Alexandru Costandachi pe pagina de socializare.
Reprezentanții Poliției Române au transmis un scurt comunicat în care precizează că polițiștii se aflau într-o învoire pentru rezolvarea unor probleme personale.
„Cu privire la imaginile apărute în spațiul virtual, vă aducem la cunoștință că la nivelul Poliției Capitalei au fost dispuse verificări cu privire la conduita polițiștilor. Aceștia sunt în perioada de tutelă și se aflau într-o invoire pentru rezolvarea unor probleme personale”, a fost reacția oficială a Poliției Române.