Un brăilean a făcut infarct atunci când a aflat cât are de plată la gaze. “S-a emis o factură de zece ori mai mare!”

Publicat: 12/01/2022 | 08:43

Un bărbat din Brăila a făcut infarct atunci când a văzut cât i-a venit factura la gaze. Acesta este disperat și anunță că se poate achita de datorie doar dacă face un împrumut la bancă. Se teme, însă, că situația se va repeta lunile viitoare.

Brăileanul nu își explică motivul pentru care are de plată în prezent o sumă imensă, în condițiile în care, lunile trecute, a avut de achitat mult mai puțin. După ce a intrat în posesia facturii, bărbatul a făcut stop-cardiac, fiind salvat de intervenția promptă a medicilor de pe ambulanță.

(VEZI AICI: OANA ROMAN, REVOLTATĂ DIN CAUZA FACTURII LA GAZE: ”S-A DUBLAT PREȚUL”)

Bărbatul susține că furnizorul de la gaze i-a umflat de zece ori factura, total nejustificat.

Vă scriu în legătură cu factura de gaz primită ieri. Este de speriat, în sensul că, pentru un consum aproape dublu fata de luna noiembrie, s-a emis acum o factură de 10 ori mai mare”, a scris bărbatul.

Un brăilean a făcut infarct din cauza facturii la gaze. “Cum să plătesc eu această sumă?”

Luna trecută, brăileanul a primit o factură de 283 de lei, pentru un consum de 91 metri cubi. Luna aceasta, a aflat că are de achitat 2.000 de lei, în schimbul a 190 de metri consumați.

Vă dau exemplul meu, pentru un consum de 91 metri cubi luna trecută s-au platit 283 de lei, iar acum, la 190 de metri cub trebuie să plătesc 2.000 de lei. Cum să plătesc eu aceasta sumă, să fac rata la bancă? Dar lunile viitoare? Ce ne așteaptă?”, a mai spus bărbatul, potrivit infobrăila.ro.

(NU RATA: CENTRALELE DE APARTAMENT, INTERZISE DIN 2022 ÎN BLOCURILE NOI)

După ce a văzut factura, bărbatul a căzut la pământ. Soția lui a sunat rapid la numărul unic de urgență 112. Brăileanul a primit ajutor din partea medicilor, care l-au înștiințat că a făcut infarct, de supărare.

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult