O fetiță care a cântărit la naștere doar 250 de grame a fost catalogată drept cel mai mic copil din lume! Starea ei medicală s-a îmbunătățit ulterior, iar părinții susțin că a mai câștigat aproximativ două kilograme de când au luat-o acasă.
Cel mai mic bebeluş din lume care a supravieţuit s-a născut prematur în luna decembrie a anului trecut, iar la naştere a cântărit numai 250 de grame.
Copilul, considerat un adevărat miracol, a venit pe lume după o sarcină de numai 5 luni, într-un spital din San Diego (California, Statele Unite ale Americii).
Fetiţa care a cântărit la naştere cât un măr a primit numele Saybie, iar povestea ei a fost făcută publică de curând, de părinţi. Medicii i-au anunţat pe părinţi, imediat după naştere, că fetiţa lor nu va trăi decât o oră.