Un bebeluş a fost găsit în scara unui bloc din Arad! Poliţia îi căută părinţii
Bebeluşul a fost găsit în scara unui bloc de pe Aleea Saturn, din municipiul Arad, de către locatarii imobilului, care au sunat la uşile apartamentelor pentru a se interesa de părinţii micuţului, apoi au chemat Poliţia.
„Băieţelul, care are câteva luni, era aşezat într-un cărucior şi îmbrăcat cu haine de sezon, pentru a fi ferit de temperaturile scăzute din această perioadă. Se fac cercetări cu privire la aparţinători, care nu au fost identificaţi deocamdată”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Arad, Ovidiu Liber.
Pe parcursul nopţii de marţi spre miercuri, nimeni nu a sunat la Poliţie pentru a se interesa de copil, motiv pentru care se crede că a fost abandonat.
Băieţelul a fost internat în secţia de pediatrie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, dar medicii spun că, la prima vedere, este sănătos, informeaza Mediafax,