Un batran sanatos tun locuieste din anul 1932 la Spitalul de Psihiatrie „Socola” din Iasi! Sta in spital de 80 de ani

De: Cancan
Publicat: 03/02/2012 | 00:00
REZISTENT. Mos Aliosa vede sa citeasca fara ochelari si nu a suferit vreodata de boli psihice

Povestea lui Ilie Ciurcov (87 de ani), din Iasi, este cutremuratoare. Omul a fost abandonat de mama lui cand avea sapte ani, fiindca nu avea cu ce sa-l mai creasca. Acum, omul are 87 de ani si din anul 1932 si pana in prezent el a stat doar acolo. A cunoscut generatii intregi de medici si le stie numele fiecaruia, chiar dupa atatia ani. Chiar daca anii l-au garbovit cu totul si trebuie sa mearga ajutat de alte persoane, mos Aliosa, asa cum i se spune, vede sa citeasca fara ochelari si nu a suferit niciodata de boli psihice, nici macar de senilitate. A facut doua clase pe timpul regelui, dupa cum spune chiar el, si a citit toate cartile din biblioteca spitalului si pe cele ale pacientilor. Acolo a muncit toata viata la atelierul de tamplarie, iar in tinerete si-a dorit sa-si intemeieze o familie, insa a amanat acest lucru pana a ajuns sa nu mai poata face asta. „Am zis ca am sa-mi caut o femeie sa ma insor, dar cu zisul am ramas… Iata ca am 87 ani si tot aici sunt, ca atunci cand eram copil”, a spus cu mahnire in glas mos Aliosa. Batranul spune ca a avut momente in viata in care a fost suparat pe mama care l-a abandonat acolo, dar a iertat-o. „Tin minte ca era toamna cand am fost adus aici, la spital. Era pe vremea regelui. Imi aduc inca aminte casa in care statea mama in Iasi cu chirie. Nu am intrebat-o niciodata de ce m-a lasat aici. O chema Varvara si a venit aici sa ma viziteze pana a murit”, a mai spus batranul.