Incidentul a avut loc în Botoșani, acolo unde șoferul unui maxi-taxi a umilit un bătran de 60 de ani pentru că acesta a făcut…mizerie!
Bătrânul a fost înjurat mai întâi, după care l-a aruncat din mașină, cu o stație înainte de destinație. Inclusiv lucrurile i-au fosta runcate pe marginea drumului, informează adevarul.ro.
Motivul? Se pare că bătrânul cara după el un sac de mici dimensiuni care s-a rupt într-un colț în momentul în care l-a urcat în maxi-taxi. Din sac au căzut câteva nuci, mere și alte fructe, iar în acel momentul, șoferul a început să urle la pasager.
„Şoferul urla la un pasager care venea probabil de la grădină. Căra un sac cu porumb, mere şi nişte nuci. Sacul s-a rupt şi şoferul era foarte nervos din cauza aceasta. Doar o treime din sac era plină, deci nu vă imaginaţi o mare de cereale şi fructe la picioarele noastre. Omul nu a spus nimic, tăcea şi strângea lucrurile”, a povestit unul din martori pe retelele de socializare.
Primăria din Botoșani s-a autosesizat și a deschis o anchetă în acest sens.