Un preot din comuna Alimpesti, Gorj, este acuzat ca a pacalit un batran luandu-i 10.000 de lei pentru a oficia cateva slujbe in memoria sotiei acestuia. Femeia a murit acum cateva saptamani.
Batranul Vasile Corobea are 80 de ani si se afla sub ingrijirea unui satean din comuna vecina, Rosia de Amaradia. Intre cei doi exista un contract prin care Romica Teodor primeste casa batranului dupa deces, in schimb avand grija de acesta pe parcursul ultimilor ani de viata.
Teodor, om cu stare materiala buna, a lasat suma de 10.000 de lei batranului, ca sa aiba de inmormantare, fie a sa, fie a sotiei. Cum sotia a murit prima, batranul a inmormantat-o, apoi s-a inteles cu preotul sa ii tina cateva slujbe de pomenire. „I-am dat o suta de milioane popii sa-i citeasca sotiei mele care a murit”, spunea batranul Corobea. Omul care are grija de batran, Romica Teodor, s-a plans politiei, acuzandu-l pe preot ca a profitat de naivitatea batranului, luandu-i toti banii.
Politia nu poate dovedi nimic
Problema este, insa, greu de rezolvat, pentru ca nu se poate dovedi cati bani i-a dat batranul preotului, daca i-a dat, adica, suma vehiculata de acesta. „Aveam banii pentru inmormantare si ii tineam la batran acasa. Au venit doi preoti si au profitat de faptul ca batranul nu cunoaste valoarea banilor, motiv pentru care i-au luat cu promisiunea ca vor face slujbe sotiei moarte a acestuia. Eu am facut plangere la politie fata de cei doi preoti”, a povestit Romica Teodor, ingrijitorul batranului. La politie a fost depusa plangerea, insa ancheta s-a soldat cu neinceperea urmaririi penale, pentru ca nu s-a putut face dovada infractiunii de furt de care preotul a fost acuzat. Parintele Ion Barbu nu a vrut sa comenteze prea mult incidentul, spunand doar ca nu a luat niciun leu de la batran.