Un batran a fost jefuit de 34.000 de lei pe care ii tinea intr-o cutie metalica

De: Cancan
Publicat: 12/08/2012 | 00:00

Totul s-a intamplat sambata dupa-amiaza, cand indivizii au dat tarcoale prin comuna Lelesti. Sub pretextul ca vor sa cumpere deseuri din material plastic, grupul de infractori a intrat si in casa unui batran in varsta de 77 de ani, iar intr-o clipa de neatentia din partea pensionarului, indivizii au cotrobait prin locuinta batranului si au dat peste ,”comoara”.

Nu au mai stat pe ganduri si i-au golit cutia metalica de toti banii pe care batranul ii agonisise cu greu.

Imediat ce s-au vazut plini de bani, indivizii s-au facut nevazuti, insa un nepot al batranului a aflat toata tarasenia si a pus politia pe urmele infractorilor.

Batranul, Ion Dragan, spune ca banii erau munciti de el ani la rand: „Erau bani castigati prin munca. Am vite si am vandut mereu sa adun si eu un ban si ei i-au furat. Noroc ca i-au prins politistii, ca altfel ma lasau sarac” a spus gorjeanul.

Pentru prinderea indivizilor a fost nevoie de instituirea unor filtre la principalele intrari in oras, mai ales ca hotii au fugit cu ajutorul unui autoturism. In cele din urma, grupul de infractori a cazut in plasa politiei si acum sunt arestati preventiv pentru o perioada de 25 de zile.