Un bărbat şi-a lăsat maşina parcată pe trotuar şi şi-a găsit oglinda spartă. Ce s-a întâmplat la scurt timp

Publicat: 22/09/2022 | 08:43
Mașina lovită. Sursă foto: Facebook

Un bucureștean și-a lăsat mașina parcată, dar s-a trezit cu oglinda spartă și un bilet. Notița primită a făcut dreptate. Rare sunt ocaziile în care se întâmplă așa ceva. 

Nu de puține ori, bucureștenii își găsesc mașinile zgâriate sau, chiar lovite prin parcări. Numărul mare de autoturisme, dar și aglomerația sunt adesea motive pentru care șoferii fac mici „greșeli”, mai mult sau mai puțin intenționate. Din păcate, există o categorie aparte de șoferi. Cei care lovesc o mașină și, ulterior, dispar.
Asta i s-a întâmplat și celui care și-a spus pățania pe rețelele de socializare.

Un cetățean cinstit, martor al „accidentului”, a avut inspirația să lase un bilet, pe parbrizul mașinii avariate, în care a notat numărul autoturismului ce a acroșat oglinda. Bucureșteanul păgubit, onest și el, și-a asumat vina pentru parcarea ilegală și, pentru că nu a rabatat oglinzile.  Cu toate astea, a fost deranjat de faptul că, soferul vinovat nu s-a sinchisit, măcar, să își ceară scuze.

„Consider că totuși un simplu „scuze” era firesc, nu aș fi mers mai departe”, a spus domnul. (CITEȘTE ȘI: O româncă a mers la Giola, în Thassos şi a parcat maşina sub un măslin. Ce a găsit pe autoturism când s-a întors a lăsat-o mută de uimire)

Ce se va întâmpla cu șoferul care i-a spart oglinda bucureșteanului

După ce a văzut biletul pus în geam, bucureșteanul a decis să-l pârască pe vinovat autorităților. Pentru faptul că a fugit de la locul accidentului, inculpatul va primi o penalizare de patru puncte și o amendă de aproximativ 580 de lei.

Sursă foto: Facebook

„4 puncte penalizare+580 lei (290 in 24h) pentru 30 de secunde in care ai fi putut opri sa ma anunti. Mulțumesc persoanei care a lăsat bilețelul” , a adăugat bucureșteanul. (CITEȘTE ȘI: Ce a păţit un român în Thassos, după ce şi-a parcat maşina în faţa hotelului unde era cazat: „Din păcate, am avut parte de o surpriză neplăcută astăzi”)

Luciana Polite
Luciana Polite este absolventă a Facultății de Litere din cadrul Universității din București. A urmat apoi studii universitare de masterat, „Modele de comunicare și relații publice”, în cadrul aceleiași universități. După o perioadă în care a fost redactor și reporter pentru un ... citește mai mult