Doi bărbaţi în vârstă de 35 de ani au fost reţinuţi de poliţişti pentru şantaj. Mai exact, unul dintre aceştia şi-a înscenat răpirea, pentru a obţine bani de la propria sa mamă, care tocmai primise pensia.
Poliţiştii de la Secţia 19 au fost sesizaţi printr-un apel la numărul unic de urgenţă 112, cu privire la faptul că un bărbat a fost răpit de persoane necunoscute. Cea care a făcut denunţul a fost chiar mama individului. Femeia primise de pe telefonul fiului imagini cu el legat de mâini şi de picioare și mesaje în care i se cereau 1.500 de euro pentru a-l elibera.
CITEŞTE ŞI: INCREDIBIL! O FEMEIE ȘI-A ÎNSCENAT RĂPIREA ȘI A CERUT 50.000 DE EURO PENTRU ELIBERARE!
Poliţiştii au început imediat căutările, iar în scurt timp au identificat adresa unde ar fi fost săvârşită fapta. Înainte de momentul intervenţiei, bărbatul a sunat la 112 să spună că a fost lipsit de libertate şi le-a dat oamenilor legii o adresă din Sectorul 5, unde se aflau mai multe persoane.
Polițiștii și-au dat însă seama că bărbatul şi-a înscenat răpirea. Ulterior, individul şi-a recunoscut fapta şi a explicat că încerca să facă rost de bani să îi returneze proprietarului apartamentului în care locuia și de la care se împrumutase recent. Și de la el a obținut bani tot mințind, spunând că i-a murit tatăl și avea nevoie de bani pentru înmormântare.
Cei doi bărbați au fost reținuți.