Sfârşit tragic pentru un bărbat în vârstă de 48 de ani, din judeţul Suceava. Omul s-a înecat după ce a încercat să sară un pârâu dar a fost prins de curenţi. Mai mulţi localnici care erau cu el au încercat să-i sară în ajutor, însă în zadar. La faţa locului au ajuns mai multe ambulanţe.
Incidentul s-a petrecut în satul Herla din comuna Slatina la poalele munţilor. Cei care au asistat la scena spun că s-a pornit o ploaie torenţială, care a durat 30 de minute. În drum spre casă omul în cauză trebuia să treacă un pârâu care ieşise din matcă şi deşi alţii l-au avertizat a sărit în apă. Din păcate a căzut şi a fost luat de curenţi.
“Oamenii au răcnit: nu te băga! Nu te băga ca e mare. El a aruncat pelerina pe celălalt mal şi a vrut să sară peste apă dar a căzut direct în apă. Au mers imediat lângă pârâi să îl salveze, dar nu au avut cum”, spune un localnic.