Afacerea fraților Geaglă din Pitești a fost una ”de succes” o bună perioadă de timp. Pare incredibil, dar aceștia își… traficau iubitele într-un hotel din oraș, obținând sume consistente de bani din această activitate. Conform Parchetului Judecătoriei Piteşti,
Ion Geaglă a obţinut diverse sume de bani de pe urma practicării prostituţiei de către prietena sa Drăgoi Andreea, „respectiv a desfăşurat activităţi de înlesnire a practicării prostituţiei de către aceasta, asigurându-i protecţia faţă de clienţi, în sensul că intervenea faptic atunci când exista riscul ca o persoană să nu plătească favorurile sexuale prestate”.
Conform adevărul.ro, Andreea Drăgoi l-a cunoscut pe Ion Geaglă pe Facebook la începutul lui 2018 şi în scurt timp au devenit iubiţi. Ulterior, Ion Geaglă i-a propus iubitei „să se prostitueze pentru ca cei doi să facă rost de bani. Andreea Drăgoi a declarat că, deşi nu mai făcuse acest lucru, a acceptat propunerea inculpatului, sens în care acesta a postat un anunţ în vederea racolării clienţilor pe un site, la rubrica escorte, respectiv a închiriat o cameră la un hotel din Piteşti, unde aceasta urma să întreţină relaţii sexuale cu clienţii, contra cost”.
Andreea Drăgoi a mai declarat, în timpul cercetărilor, că în acelaşi hotel din Piteşti a practicat prostituţia şi prietena sa Mariana Florea. Aceasta a fost convinsă de iubitul său, Florin Geaglă – fratele lui Ion Geaglă -, cei doi împărţind sumele de bani obținute în urma prestațiilor sexuale.
Din informațiile obținute de anchetatori, Mariana Florea și Florin Geaglă s-au cunoscut în octombrie 2017. Apoi s-a mutat cu acesta. Mariana Florea a povestit și că, la un moment dat, a decis – de comun acord cu iubitul său Florin Geaglă – să practice prostituţia pentru a câştiga bani.
Procurorii au aflat, cu stupoare, că Florin Geaglă stătea ascuns în spatele unui şifonier de fiecare dată când iubita sa întreţinea relaţii sexuale cu clienţii, „de teamă ca cineva să nu o atace”.
Afacerea ”de familie” a fost pusă pe butuci de un client pervers care avea bile introduse în organul genital.
”Mariana Florea a refuzat să întreţină relaţii sexuale cu acesta, însă clientul a devenit agresiv, motiv pentru care Florin Geaglă a ieşit din spatele şifonierului din cameră, de unde o păzea, şi a început să se îmbrâncească şi să se lovească cu respectivul bărbat”.
La audieri, Florin Geaglă a recunoscut că prietena lui şi prietena ei, „împreună cu el şi fratele său, mai făceau rost de bani întreţinând relaţii sexuale contracost la respectivul hotel”.
De menționat și că anchetatorii au realizat mai multe interceptări telefonice pentru a proba activitatea de proxenetism a celor doi fraţi.