Un bărbat înarmat cu un pistol semiautomat a ucis cinci persoane, între care o fată, şi a rănit alte 11, trăgând la întâmplare, vineri, într-o mahala din apropierea Manilei, înainte de a fi împuşcat de către poliţie, au anunţat surse oficiale.
Drama s-a produs într-o zonă rezidenţială săracă şi într-o piaţă din Kawit, mahala situată la aproximativ 40 de kilometri sud de Manila. Atacatorul, Ronaldo Bae, consumase mult alcool cu o zi înainte, potrivit unor martori.
„A fost la întâmplare. Trăgea în toţi cei care-i ieşeau în cale„, a declarat pentru AFP un anchetator, Arnulfo Lopez, precizând că o fată de în vârstă de şapte ani a decedat şi un copil în vârstă de patru ani se află printre răniţi.
Mobilul crimei nu a fost stabilit.
Aproximativ 1,2 milioane de arme sunt declarate în Filipine şi cel puţin 600.000 sunt deţinute în mod ilegal, potrivit poliţiei.