Un bărbat, în vârstă de 50 de ani, din Cluj a fost bătut și amenințat de un vecin: ”A vrut să îi fac oral”
Un bărbat, în vârstă de 50 de ani, din Cluj a fost bătut și amenințat de un vecin. Mai mult decât atât, agresorul i-ar fi cerut victimei să-i facă sex oral.
Csaki Zoltan a ajuns joi dimineața la IML, după ce a trecut prin clipe de coșmar miercuri seara. Bărbatul se afla în grajd, acolo unde mulgea vaca. Din senin, însă, a apărut vecinul său, care a început să-l lovească cu picioarele. Între cei doi ar fi existat neînțelegeri de multă vreme.
Apoi, agresorul a scos un cutter și a început să-și amenințe victima spunându-i că îi va tăia gâtul. Iar ulterior, a vrut să întrețină relații sexuale orale cu Csaki Zoltan, care era imobilizat la pământ.
”Am un litigiu de ceva vreme cu vecinul meu, domnul Cosmin și aseară la ora 20 îmi mulgeam vaca pe terenul proprietate personală când brusc a apărut acest Cosmin. La rândul său, proprietar de animale. Fără să îmi spună ceva m-a lovit în timp ce mulgeam, s-a vărsat și șuștarul cu lapte și m-am prăbușit și eu la pământ. Apoi a început să mă lovească cu picioarele, și-a scos un cutter, zicând că îmi taie gâtul.
În timp ce eu mă aflam încă amețit la pământ și-a scos sexul și l-a vânturat în apropierea gurii, amenințând că mă obligă să îi fac sex oral, apoi după câteva minute în care și-a bătut joc verbal de mine a plecat, amenințându-mă în continuare. Am chemat poliția care mi-a recomandat să mă prezint la IML Cluj, iar după ce ies de aici mă duc să îi fac plângere acestui individ”, a spus victima pentru bzc.ro.
Victima a avut nevoie de trei zile de îngrijiri medicale după bătaia primită. Potrivit lui Csaki Zoltan, agresorul s-ar mai fi luat la bătaie și cu alți săteni, însă în ciuda plângerilor depuse la poliție, autoritățile nu au făcut nimic în privința asta.