Întâmplare incredibilă într-o localitate vasluiană. Ion S. – un bărbat de 87 de ani, din localitatea Tutova – trăgea să moară, iar soția sa – conform obiceiului creștinesc – se afla la căpătâiul său, ținându-i lumânarea. Dar, la un moment dat, femeia a ieșit puțin din casă și a lăsat lumânarea lângă soțul aflat în agonie. Ce a urmat este de-a dreptul îngrozitor.
Lumânarea, aflată în echilibru instabil, a căzut peste nefericitul bărbat lăsat nesupravegheat, iar așternuturile au luat foc cu repeziciune. Femeia a încercat să stingă focul, e drept, numai că nu a mai reușit. Vremeanouă.ro informează că ea a alertat vecinii, numai că bărbatul a murit carbonizat.
La fața locului au ajuns, de urgență, două autospeciale ale pompierilor și o ambulanță, însă nu s-a mai putut face nimic. Mai mult, pentru ca totul să pară desprins dintr-o dramă cinematografică, incendiul a mistuit, în mare parte, și casa celor doi soți. Da, se poate spune, încă o dată., că viața bate filmul.
Firește, poliția a deschis o anchetă pentru a stabili, cu exactitate, ce s-a întâmplat.
CITEȘTE ȘI: MARIA GHIORGHIU, PREZICERE CUTREMURĂTOARE: ”INCENDII MARI ȘI EXPLOZII ÎN LANȚ”