Un bărbat din Târgu Jiu bolnav de Covid-19 a fost lăsat să moară după ce i-a fost refuzat tratamentul. Cazul a fost adus în atenția publică de o jurnalistă.
Jurnalista Ionela Năstase trage un semnal de alarmă asupra modului în care a fost tratat un pacient din Târgu Jiu. Conform declarațiilor făcute de fiul bărbatului, acesta ar fi fost lăsat să moară după ce i-a fost refuzat tratamentul cu plasmă.
„Bărbatul isi duce intr-o zi tatal bolnav la spital, află ca e vorba despre Covid 19, asistă neputincios la degradarea stării de sănatate a acestuia si solicită spitalului administrarea de plasmă convalescentă. Dar primeste un raspuns tranșant: nu se poate! De aici, totul se complica, fara logica si fara sens pentru omul care voia doar sa isi salveze tatal”, a scris jurnalista pe blog.
În august 2020, bărbatul a început să se simtă rău și a fost internat la Spitalul Județean Târgu Jiu l-au internat. A fost testat pentru coronavirus și rezultatul a fost pozitiv, apoi starea lui s-a agravat.
Concomitent, la București se afla cel de-al doilea fiu al său, care avea să primească plasmă, tratament ce i-a fost refuzat bărbatului din Târgu Jiu pentru că spitalul nu era avizat să-l administreze. După ce a încercat să facă tot posibilul pentru a obține tratamentul pentru tată, a primit o veste cruntă. Bătrânul a pierdut lupta cu boala chiar în ziua în care spitalul a reușit să obțină avizul.
Totuși, după decesul tatălui, bărbatul a continuat să lupte mai departe cu sistemul și a adus un aparat de plasmafereză la Centrul de Recoltare și Transfuzie Târgu Jiu.