Un bărbat din Slatina a intrat în comă alcoolică după ce a băut un litru de țuică în cinci minute de revelion

Publicat: 01/01/2022 | 20:25

Un bărbat de 48 de ani din Slatina a băut sticlă, la un litru, de țuică, să se dreagă după beție. Însă, acesta a intrat rapid în coma alcoolică.

Noaptea dintre ani a fost agitată pentru echipajele Serviciului de Ambulanţă Olt. Zeci de persoane au avut nevoie de îngrijiri din cauza excesului alimentar sau pentru consumul exagerat de alcool.

”Am avut multe apeluri şi în cursul nopţii, dar şi acum. Am luat chiar acum (sâmbătă, 1 ianuarie 2022) din Slatina un bărbat în comă alcoolică, de la domiciliu. Nu mişca, nu mai avea nicio reacţie.

Băuse un litru de ţuică, el fiind gata beat de aseară, dar acum, să se dreagă, a băut un litru de ţuică în 5-10 minute.

A băut-o ca pe apă, să-şi revină. Bărbat, 48 ani, a sunat fratele să ceară ajutor“, a menţionat medicul de gardă al SJA Olt.

Medicii atrag atenţia şi asupra metodelor de a înlătura simptomele mahmurelii. E recomandat consumul de apă pentru hidratare, la fel consumul de fructe, iar citricele sunt o bună alegere, cu acelaşi effect.

Zeama de varză, însă, poate complica lucrurile prin creşterea tensiunii arteriale din cauza conţinutului mare de sare, aşa că este de evitat.

 

Elena Nica
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea București. Experiențe în trecut: news editor Observator, Antena 1 și Antena Stars citește mai mult