Un bărbat din Râșnov a fost dus direct la Spitalul de Psihiatrie după ce s-a dus să-și plătească taxele …. cu un porc!
Chemat să dea socoteală pentru impozitele neplătite, un bărbat din Râşnov s-a prezentat la primărie însoţit de porcul său de peste 100 de kilograme. A spus că nu are bani momentan, dar este dispus să le lase funcţionarilor singurul porc pe care îl are în curte. Scena i-a amuzat pe locuitorii oraşului braşovean, dar nu şi pe reprezentanţii primăriei.
Indiferent la hohotele de râs pe care pe provoacă, porcul de peste 100 de kilograme priveşte curios scenele care se desfăşoară pe treptele primăriei din Râşnov. Bărbatul care l-a crescut se ceartă cu funcţionarii pentru o datorie de 1.100 de lei.
În semn de protest, proprietarul porcului a mers cu animalul prin centrul oraşului Râşnov pentru a convinge autorităţile să facă un troc. Să le dea porcul şi să scape de datoriile către stat. Două încercări a făcut bărbatul să-şi achite impozitele pe casă şi teren cu porcul. Prima oară a fost oprit în centrul oraşului de Poliţia Locală, care l-a escortat acasă cu tot cu porc. Tenace şi mirosind a alcool, omul s-a întors, scrie observator.tv.
În jurul orei 16.00 a reuşit să ajungă cu porcul până la primărie. Aici a fost recalcitrant, poliţiştii locali au încercat să-l liniştească din nou, nu au avut pe cine – Răzvan Iancu, purtător de cuvânt Primăria Râșnov
În cele din urmă, bărbatul a fost luat cu o ambulanţă şi dus la spitalul de psihiatrie, pentru a fi controlat. Porcul a mai stat un timp în curtea primăriei, până când rudele bărbatului au venit să-l recupereze. Între timp, întâmplarea a devenit bârfa preferată în zonă.
Dacă medicii vor stabili că bărbatul care şi-a dus porcul la primărie a avut discernământ, acesta va fi amendat pentru tulburarea ordinii publice.