Un bărbat din județul Vrancea a căzut de pe acoperișul unei biserici
Un bărbat de 53 de ani a murit sâmbătă, după ce a căzut de pe acoperișul unei biserici din comuna Vânători, județul Vrancea. Accidentul nu este considerat unul de muncă, întrucât bărbatul repara în mod voluntar acoperișul.
Potrivit reprezentanților Poliției Vrancea, bărbatul în vârstă de 53 de ani era din Biliești.
Acesta a căzut sâmbătă de pe acoperișul bisericii din Rădulești, comuna Vânători și a murit imediat după ce a fost preluat de ambulanță. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru moarte suspectă.
Surse din rândul anchetatorilor au declarat pentru Mediafax că bărbatul repara, în mod voluntar, acoperișul bisericii, astfel că accidentul nu este considerat de muncă.
CITEȘTE ȘI: BĂRBAT GĂSIT MORT ÎNTR-O PISCINĂ DEZAFECTATĂ ÎN CONSTANȚA! ÎN CE STARE ERA CADAVRUL