Un bărbat din București oferă gratis o cameră în propriul apartament. Motivul pentru care acceptă doar femei
Generozitatea unui bucureștean (58 de ani) a devenit virală pe rețelele de socializare. În încercarea de a fi, cumva, util, bărbatul oferă găzduire gratis în propriul apartament din București, sectorul 4.
Nici anunțurile imobiliare nu mai sunt ce au fost odată, iar excepția de la regulă o face un bărbat din București. Binevoitor, dornic să ajute o femeie în nevoie, bucureșteanul se oferă să găzduiască o doamnă necăsătorită în propriul apartament, într-o cameră separată.
Bucureșteanul oferă gratis o cameră în propriul apartament din București
Fără niciun fel de obligație financiară, bărbatul își dorește să găzduiască o femeie, cu vârsta cuprinsă între 40 și 65 de ani, cu sau fără copii, care are nevoie de un acoperiș deasupra capului.
Apartamentul este situat în sectorul 4 al Capitalei, dispune de mașină de spălat rufe, internet, televizor, este mobilat și curat.
”Ofer gratuit cameră separată, doar la o doamna creștină, numai la doamna solitară, 40-65 ani, chiar cu copii, cu probleme de locuințe. Găzduire completă. Exclus bărbați sau cuplu.”
Sector 4, apartament curat, mobilat, toate condițiile, mașina, tv, internet. Domn creștin, foarte sufletist, ofer și ajut gratis cu camera separată, gazduire completa, numai la o doamna solitară, creștină, chiar cu copii ce are probleme de locuințe, familie, altele, contra mic ajutor. Răspund doar la mesaje cu date nume, vârsta, situație.
Nu dați mesaje fără date personale – nume, vârsta, nu răspund. Nu inchiriez nimic, exclus orice variantă. Exclus barbati, familii, femei serioase angrenate în combinații neserioase”, se arată în anunțul bărbatului