Un bărbat din Botoșani a fost găsit mort pe marginea drumului! Polițiștii au deschis un dosar pentru moarte suspectă
Un bărbat a fost găsit decedat, duminică, 18 februarie, pe marginea unui drum din judeţul Botoşani. Poliţiştii au deschis un dosar pentru moarte suspectă, iar necropsia urmează să afle care a fost cauza decesului.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Botoşani, oamenii legii au fost anunţaţi duminică despre faptul că trupul neînsufleţit al unui bărbat în vârstă de 73 de ani a fost găsit pe un drum din localitatea Broscăuţi. Cadrele medicale sosite la faţa locului nu au făcut decât să constate decesul acestuia, potrivit stiripesurse.ro.
Anchetatorii nu au găsit urme de violenţă pe corpul bărbatului, fiind posibil ca decesul să fi survenit din cauza frigului. Lângă bărbat se afla căruţa cu care bărbatul plecase de acasă, dar şi o sticlă cu alcool. Trupul neînsufleţit a fost dus la morgă pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cauzei decesului.