Un bărbat de 74 de ani, din Iaşi, căutat de polițiști, după ce a plecat de la Institutul de Psihiatrie
Un bărbat de 74 de ani din localitatea ieșeană Holboca este căutat de poliție și de familie, după ce a plecat de la Institutul de Psihiatrie Socola, la 24 de ore de la internare. Bărbatul fusese adus de familie la tratament pentru demență.
Bărbatul de 74 de ani a fost internat în 15 octombrie și după 24 de ore a plecat din spital. „În data de 16 octombrie am fost anunțați că în jurul orei 4 după-amiaza, ulterior am aflat că în jur de ora 15.00 a dispărut din spital. Fără urmă, fără să se ia nicio măsură, fără să fie nicio cameră de supraveghere, fără să fie supravegheați într-un spital de boli nervoase„, a declarat Iulian Brezuc, fiul bărbatului dispărut.
În replică, reprezentanții Institutului de Psihiatrie Socola susțin că bărbatul a plecat fără aviz medical. „Pacientul în vârstă de 73 de ani a fost internat în cursul zilei de marți cu diagnosticul de demență ușoară și sevraj ușor, pacientul s-a internat voluntar, iar a doua zi, miercuri, starea acestuia fiind ușor ameliorată, pacientul, după ce a primit tratament pe perioada internării specific pentru diagnosticul dumnealui, în ziua de miercuri, jurul orei 16.00 a părăsit secția fără aviz medical„, a declarat Bogdan Mucenica, purtătorul de cuvânt al Institutului de Psihiatrie Socola.
Potrivit acestuia, un pacient internat voluntar poate pleca oricând din spital. „Pacientul internat voluntar își poate retrage consimțământul în orice moment al internării, se anunță medicul curant sau medicul de gardă și pacientul este externat. Dacă pacientul pleacă fără să anunțe, în cel mult 8 ore trebuie să i se facă fișa de externare. La ora 16.00 s-a anunțat medicul curant de părăsirea secției de către pacient. Fiind internat voluntar, este internat ca în orice alt spital„, a mai explicat purtătorul de cuvânt.
Fiul bărbatului dispărut susține că polițiștii l-au căutat abia după șase zile. „De joi, de când am fost în prima zi de căutări, noi, am fost la poliție, comisarul care era însărcinat cu ancheta era liber, abia vineri am dat de el, sâmbătă și duminică a fost din nou liber, deci abia marți s-a efectuat prima căutare„, a mai spus Iulian Brezuc.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Iași susține însă că polițiștii au desfășurat activități specifice încă de la semnalarea dispariției.
„Colegii mei au efectuat activități de căutare cu efective lărgite în data de 22 octombrie, însă până atunci au cules informații și au colectat mai multe date care să îi ajute în efecutarea căutărilor. Astfel, în data de 22 octombrie a fost efectuată o căutare cu efective lărgite, colegii mei beneficiind și de sprijin din partea IJJ și ISU, însă rezultatul acestor căutări a fost negativ„, a declarat Ioana Bîlea, purtător de cuvânt al IPJ Iași.
Bărbatul de 74 de ani era aproximativ 1,64 metri înălțime, este atletic, are față ovală, păr grizonat, scurt. La data plecării acesta era îmbrăcat cu pijamale de culoare albastru închis și era încălțat cu șlapi.
Bărbatul a mai fost internat la Institutul de Psihiatrie Socola, tot cu același diagnostic, în urmă cu trei ani.