Un bărbat de 74 de ani din Galați fost amendat cu 3000 de lei după ce a abandonat un pisoiaș într-o pungă de plastic
În urmă cu 3 săptămâni, un bărbat din Galați a abandonat un pui de pisică într-o pungă de plastic. Individul de 74 de ani a lăsat animalul atârnat de oglinda unei ambulanțe veterinare, apoi a plecat. Norocul micuțului a fost că o angajată de la cabinetul veterinar l-a auzit plângând.
Potrivit datelor transmise de către Inspectoratul de Poliție Județean Galați, pisoiașul este în afara oricărui pericol și este hrănit odată la trei ore de către angajații de la cabinetul veterinar. În curând, ar putea fi adoptat, dacă se găsesc doritori.
„Întrucât existenţa animalului depindea de îngrijirea deţinătorului, fiind lăsat fără hrană, a mieunat („plâns”) aproximativ patru ore, până ce a fost găsit şi preluat de către o angajată a cabinetului, la finalul programului de lucru. În prezent, pisoiul este hrănit o dată la trei ore şi îngrijit de personalul cabinetului veterinar în eventualitatea unei viitoare adopţii”, a anunțat IPJ Galați.
În ceea ce-l primește pe bărbatul de 74 de ani care a abandonat animalul într-o pungă de plastic, după mai bine de 3 săptămâni de căutări, a fost găsit de către oamenii legii. Amenda pe care a primit-o a atins valoarea maximă permisă, respectiv 3.000 de lei.
Ce trebuie să faci dacă ești martorul unui abuz față de animale
În cazul în care vedeți că un individ abandonează sau agresează un animal, autoritățile au anunțat care este procedura:
– este important sa aveți un martor;
–sunați la 112 sau mergeți împreună cu martorul la cea mai apropiată secție de politie. Atenție: reclamantul trebuie să primească pe loc o copie a procesului verbal din partea polițistului;
– faceți o plângere scrisă la DSVSA (Direcția sanitar veterinară județeană) pe care o lăsați la secretariat și la care primiți înregistrare (obligatoriu trebuie să luați numărul de înregistrare), iar în 30 de zile lucrătoare trebuie să primiți răspunsul la ea.
(CITEȘTE ȘI: Au găsit un cățeluș abandonat pe șosea și l-au luat acasă. După ceva timp și-au dat seama că au adus un animal periculos)
Model de plângere
Iată structura pe care ar trebui să o aibă plângerea către un om care abuzează animale:
„Domnule Director,
Subsemnatul X, domiciliat în …, identificat prin CI serie … și nr …, vă aduc la cunoștință că în data de …, s-a petrecut următorul fapt … (povestiți)
Această faptă se încadrează la articolul … (rele tratamente / cruzimi împotriva animalelor) din legea 205/2004, modificată și completată de legea 9/2008.
Martorii la acest incident sunt persoanele: …, număr telefon … .
Vă rog să luați de urgență măsurile care se impun.
Nume, Semnătură, Telefon, Data”