Un bărbat în vârstă de aproximativ 65 de ani a fost găsit mort de pompieri, sâmbătă seara, într-o casă afectată de un incendiu din localitatea Crevedia Mare, județul Giurgiu. Potrivit ISU Giurgiu, pompierii au intervenit sâmbătă seara pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă din localitatea Crevedia Mare.
Echipajele sosite la fața locului au constatat că flăcările au cuprins acoperișul, dar și interiorul casei bătrânești de circa 100 de metri pătrați.
„Din păcate, în interiorul locuinței a fost găsită carbonizată o persoană de sex masculin în vârstă de aproximativ 65 de ani”, au transmis reprezentanții ISU Giurgiu.
Potrivit acestora, intervenția este în desfășurare, iar după stingerea flăcărilor va fi stabilită și cauza care a dus la izbucnirea incendiului.