Poveste de dragoste ca-n filme! Un bărbat în vârstă de 51 de ani s-a însurat cu iubita fiului său, pe care a cunoscut-o când avea doar 11 ani. Iată cum a început povestea celor doi, dar și ce spune tânărul despre relația tatălui său!
Sydney Dean, în vârstă de 27 de ani, din Ohio, SUA, trăiește o poveste de dragoste cum rar s-a mai întâlnit. Tânăra și-a întâlnit alesul când avea doar 11 ani, pe atunci era prietenă cu băiatul actualului soț.
Cei doi au început să se întâlnească atunci când Sydney a împlinit 16 ani, vârsta legală pentru căsătorie în Ohio, iar în 2016, cei doi s-au căsătorit.
„Nu m-am așteptat niciodată să mă îndrăgostesc de Paul și ne-am întâlnit într-un mod netradițional, dar sunt atât de fericită că am făcut-o.”
Deși nu regretă decizia de a se căsători cu un bărbat mai în vârstă ca ea, Sydney a mărturisit că a avut ceva probleme din cauza diferenței dintre cei doi: ”Când i-am spus prima dată mamei mele că suntem împreună, nu a fost fericită. Diferența de vârstă chiar a afectat-o și a rămas așa timp de aproximativ un an – în cele din urmă și-a revenit.
Mama mea știa deja cine este Paul și, din puținele dăți în care au vorbit, s-au înțeles foarte bine”, a spus Sydney.
Cât despre copiii lui Paul, tânăra spune că fiul cel mic al lui, cel cu care ea s-a întâlnit când erau adolescenți, a acceptat relația lor și acum se înțeleg destul de bine:
Vezi și: CERERE ÎN CĂSĂTORIE DISTRUSĂ. UN ANGAJAT DISNEYLAND I-A ÎNTRERUPT PE LOGODNICI
”Nu a fost de acord cu relația timp de câțiva ani, dar acum că am fost împreună și suntem căsătoriți, ne susține să fim împreună. Vine cu prietena lui și cu cei trei copii ai lor la fiecare două weekenduri doar pentru a sta cu noi și a face un grătar”, a mai spus Sydney.
Sursa foto: Instagram