Un barbat a murit la Politie, in timp ce era audiat pentru un furt
Barbatul, in varsta de 42 de ani, a fost dus la sediul Sectiei 4 Politie pentru cercetari, stabilindu-se ca piesele erau furate din incinta societatii. Ulterior, barbatul a fost dus la Inspectoratul Judetean de Politie, pentru a fi amprentat si fotografiat.
In timp ce era amprentat, barbatului i s-a facut rau si a cazut, iar la scurt timp a murit.
„La orele 19.40, in momentul inceperii procedurii de amprentare, barbatului i s-a facut rau, a cazut din picioare si imediat politistii au incercat sa-i acorde primul ajutor, totodata sunand si la 112, pentru a trimite un echipaj al Serviciului Judetean de Ambulanta Galati. In zece minute un echipaj al Serviciului Judetean de Ambulanta a sosit la fata locului, iar personalul de specialitate a facut manevre de resuscitare cardio-respiratorie timp de 30 de minute, dar fara rezultat, barbatul decedand”, se precizeaza in comunicatul Politiei.
Conform sursei citate, medicul legist a stabilit, dupa o prima evaluare, ca barbatul a suferit un stop cardiac.