Un bărbat a murit după ce a făcut 23 de extracții dentare într-o singură zi. Ce spun medicii
Un bărbat din China a murit după ce medicii stomatologi i-au extras 23 de dinți și i-au pus 12 implanturi într-o singură ședință.
După intervenție, pacientul nu s-a simțit bine, iar la aproape două săptămâni, acesta a intrat în stop cardiac, a anunțat fiica sa pe rețelele sociale.
Bărbatul, identificat doar după numele său de familie, Huang, a mers la Spitalul de Stomatologie Yongkang Dewei pe 14 august, a intrat pentru procedură pe 14 august la Spitalul Dental Yongkang Dewei.
Fiica pacientului spune că tatăl său a avut dureri foarte mari în cele 13 zile scurse de la intervenție și până la data decesului.
Conform formularului de consimțământ semnat de pacient înaintea intervenției, chirurgul a folosit metoda de „restaurare imediată”, în cadrul căreia au fost extrași 23 de dinți și au fost introduse 12 implanturi în timpul unei singure ședințe.
Potrivit South China Morning Post, chirurgul care s-a ocupat de intervenție are cinci ani de experiență și este specializat în tratamente de canal și proteze dentare totale. După tratament, bărbatul a suferit dureri constante, spune fiica sa.
„Nu mă așteptam că tatăl meu să moară atât de repede. Nici nu a avut timp să conducă noua mașină pe care i-o cumpărasem”, a transmis ea pe rețelele sociale.
Autoritățile au deschis o anchetă
Biroul Municipal de Sănătate Publică din Yongkang a transmis că investighează cazul. Personalul spitalului a declarat, pentru presa locală, că într-o intervenție chirurgicală ca aceasta, medicul este cel care decide câți dinți pot fi extrași într-o singură ședință, după o anamneză a pacientului și după un studiu atent al istoricului medical al acestuia.
„Nu vom răspunde la aceste întrebări acum, chestiunea a fost preluată de avocatul nostru. Dacă există actualizări ale informațiilor, vom emite o declarație; cu toate acestea, ancheta este încă în desfășurare”, a declarat un reprezentant al spitalului
Xiang Guolin, directorul Centrului de Medicină Dentară de la un important spital din Wuhan, a declarat pentru presa locală că nu există protocoale oficiale privind numărul de dinți care pot fi extrași la un moment dat, dar maximul acceptat este, în general, de zece.
„Extracția a 23 de dinți este destul de mult. Este nevoie de o clinică bună și un stomatolog cu calificări și experiență suficiente. De asemenea, este esențial să se ia în considerare capacitatea fizică a pacientului de a face față unei proceduri atât de extinse”, a spus el.
Odată cu apariția informației în spațiul public, internauții s-au declarat revoltați de felul în care medicul stomatolog a gestionat cazul.
„Sunt dentist și nu extrag niciodată mai mult de trei dinți deodată, decât dacă sunt foarte slăbiți. Doctorul trebuie să-și fi pierdut mințile. Sună mai mult ca un experiment pe oameni decât ca o procedură dentară”, a scris cineva.