Un bărbat a intrat cu maşina într-un grup de pietoni, omorându-şi fiul de doi ani
Un bărbat a intrat cu maşina într-un grup de pietoni în Luxemburg şi şi-a ucis fiul de doi ani, relatează DPA. Alte patru persoane, inclusiv un al doilea copil mic, au fost rănite în incidentul care a avut loc miercuri în oraşul Wiltz, conform procuraturii publice.
Anchetatorii suspectează că a fost vorba de o dispută conjugală, din moment ce printre victime s-a aflat şi fosta parteneră a atacatorului. Răniţii au fost transportaţi la spital.
Suspectul, un luxemburghez de 47 de ani, ar fi intrat intenţionat cu maşina într-un grup de persoane pe trotuar. Grupul era format din două mame cu cărucioare pentru copii şi un alt trecător, a declarat joi o purtătoare de cuvânt a procuraturii.
Bărbatul a fost arestat, fiind acuzat, printre altele, de crimă. Al doilea copil a fost rănit uşor.
Accident grav la intrare Ciorani dinspre Albești! Un copil de doi ani este în stare gravă
Din primele cercetari se pare ca un autovehicul condus de un barbat din directia Urziceni catre Albesti nu ar fi acordat prioritate de trecere unui autovehicul care circula din sens opus cu intenția de a pătrunde în stația peco situată pe sensul de mers Albeşti catre Urziceni.
Pompierii si politistii au intervenit de uegenta. Copilul de doi ani a auferit rani la cap si fata si a fost preluat semiconstient in stare grava si dus la spital. O femeie de 68 ani a fost asistata medical la fata locului. Mai sunt implicate alte 6 persoane din care 4 bărbați cu 2 femei cu răni minore.