Un bărbat a împușcat mai multe persoane la o fabrică Mercedes din Germania. Doi oameni au murit în urma atacului
Din păcate, seria de atacuri armate produse, în ultima perioadă, în Europa continuă. În dimineața zilei de joi, un bărbat a deschis focul asupra angajaților de la o fabrică Mercedes din sud-vestul Germaniei. În urma acestui atac două persoane și-au pierdut viața.
Joi, 11 mai 2023, un incident extrem de violent a tulburat Germania. Mai multe focuri de armă au fost trase într-o fabrică Mercedes din Sindelfingen. Atacatorul este un bărbat de 53 de ani. În ciuda faptului că a fost rapid imobilizat decătre agenții de pază și ulterior predat poliției, două persoane și-au pierdut viața în urma atacului.
Atac armat la o fabrică Mercedes din Germania
Se pare că atacatorul este angajat al unei firme de logistică. El a declanșat atacul sângeros în jurul orei 7:45, atunci când au fost semnalate de către poliție primele apeluri de urgență. În urma atacului au murit două persoane, ambele având vârsta de 44 de ani.
La fața locului au fost trimise mai multe echipe din cadrul serviciului Operaţiuni Speciale. În plus, au fost mobilizate forțe de salvare, inclusiv două elicoptere. Până la sosirea poliției, agenții de securitate ai fabricii au reușit să-l imobilizeze pe atacator, evitând astfel ca acesta să facă și alte victime.
Procuratura presupune că atacul a fost comis de o singură persoană, astfel că nu mai există niciun pericol pentru angajaţii fabricii. Aceștia au fost consiliați psihologic, potrivit unui purtător de cuvânt al poliţiei. Totodată, compania a anunțat că activitatea fabricii va continua în mod normal, doar în hala în care a avut loc atacul va fi suspendat lucrul.
„Producţia continuă în mod normal, cu excepţia halei în cauză”, au transmis reprezentanții fabricii Mercedes.
Mercedes a confirmat atacul dar a evitat să facă prea multe comentarii.
„Suntem în contact cu autorităţile şi încercăm să clarificăm faptele. Siguranţa angajaţilor este pe primul loc”, a transmis Mercedes.
La fabrica din Sindelfingen, situată la aproximativ 17 kilometri sud-vest de orașul Stuttgart, sunt angajați aproximativ 35.000 de oameni. Aici se produce modelul S-Classe.