Un bărbat de 46 de ani a fost reținut pentru că s-a angajat la Ambulanța Alba cu o diplomă de bacalaureat falsă. Polițiștii i-au percheziționat casa și firma pe care o reprezintă, găsind acte false.
Polițiștii din Alba, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, au reținut, pentru 24 de ore, un bărbat de 46 de ani, din Alba Iulia, cercetat pentru înșelăciune, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals. Acesta s-a înscris în decembrie 2015 la un concurs pentru a ocupa un post de șofer pe o autospecială sanitară și s-a folosit de o diplomă de bacalaureat falsă.
“Pentru stabilirea activității infracționale a bărbatului, polițiștii au efectuat percheziții la domiciliul bărbatului, la sediul instituției unde este angajat precum și la sediul unui agent economic al cărui reprezentant este. Cu ocazia perchezițiilor au fost găsite diploma de bacalaureat falsă precum și foaia matricolă aferentă acesteia, întocmită tot în fals”, arată IPJ Alba.
Surse locale au delcarat pentru MEDIAFAX că bărbatul este șofer la Ambulanța Alba. În cursul zilei de astăzi, el va fi prezentat Parchetului de pe Lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.