Un bărbat a fost condamnat la închisoare pentru că a înjurat un polițist. Ce pedeapsă a primit
Întâmplarea a avut loc pe o șosea din Năsăud. Bărbatul a fost oprit în trafic deoarece conducea o mașină fără plăcuțe de înmatriculare, fapt ce a atras atenția autorităților. Șoferul a devenit recalcitrant și a început să înjure polițiștii. Iată ce s-a întâmplat după, dar și ce pedeapsă a primit.
Polițistul i-a cerut șoferului să prezinte actele la control, moment în care acesta s-a enervat și a început să-l înjure și să-l amenințe. Când i s-au solicitat documentele, bărbatul a refuzat să prezinte permisul de conducere și cartea mașinii. În cele din urmă a prezentat doar polița de asigurare a mașinii și certificatul de înmatriculare.
Ce pedeapsă a primit șoferul agresiv din Năsăud
Și asta nu este tot. Bărbatul a devenit tot mai agresiv, a început să lovească cu pumnii în mașina poliției și a continuat seria amenințărilor spunându-i agentului rutier că va da cu mașina peste el.
Văzând că situația a scăpat de sub control, polițistul a cerut ajutorul jandarmilor care au sosit la timp și au reușit să-l liniștească pe șofer. Totodată, după cele petrecute, amenințările bărbatului au continuat și a doua zi.
Șoferul s-a întâlnit în trafic cu un alt polițist, moment în care a început să-i spună că îl va băga în spital pe colegul său, cel care l-a oprit pe dreapta cu o seară în urmă.
Întâmplarea a avut loc în luna ianuarie 2020. Bărbatul a fost trimis în judecată și s-a ales cu un an de condamnare cu suspendare.