Un autocar cu 40 de persoane, implicat într-un accident rutier. Bilanţul victimelor

De: Cancan
Publicat: 03/08/2017 | 19:25

Potrivit Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ), autocarul efectua o cursă ocazională între Murighiol şi Bucureşti, atunci când, la ieşirea din satul Nufăru, în apropierea unei curbe în pantă, şoferul a scăpat de sub control autovehiculul, cel mai probabil din cauza unei defecţiuni tehnice.

Nemaiputând frâna, autocarul a continuat să coboare panta, iar pentru a preveni o tragedie, şoferul a tras autovehiculul în afara carosabilului, acesta oprindu-se într-un şanţ.

“Şoferul autocarului nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, iar IPJ continuă cercetările pentru lămurirea circumstanţelor în care s-a produs evenimentul. De asemenea, Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier va verifica starea tehnică a autovehiculului”, a declarat pentru AGERPRES şeful Serviciului Cabinet al IPJ Tulcea, comisar şef Lucian Ţugui.

După evenimentul rutier, toate persoanele aflate în autocar au coborât cu bagajele pe marginea drumului în aşteptarea unui alt autovehicul care să-i transporte la destinaţii.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta a asigurat intervenţia, astfel încât integritatea pasagerilor să nu fie afectată.

Doi din cei aproape 40 de călători din autocar au fost internaţi în Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) din Tulcea. În funcţie de rezultatul investigaţiilor medicale, conducerea SJU va stabili dacă cei doi răniţi rămân internaţi la Tulcea sau vor fi transferaţi în alte unităţi spitaliceşti din ţară.