Un autobuz plin cu muncitori a luat foc în mers, în Arad!
Incendiul a izbucnit la un autobuz care transporta 12 muncitori, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în zona industrială a oraşului Arad.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, George Pleşca, a declarat, sâmbătă, corespondentului MEDIAFAX, că incendiul a izbucnit de la un scurt circuit, în partea din faţă a autobuzului.
“Incendiul a izbucnit la un autobuz aflat în mers, în care se aflau 12 persoane, în zona industrială. Autobuzul a ars în totalitate, însă nu au fost înregistrate victime, pentru că muncitorii s-au autoevacuat”, a afirmat George Pleşca.
Cinci pompieri au intervenit cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă. Incendiul a fost stins în aproximativ 45 de minute.