Un asteroid „potențial periculos” se va apropia de Pământ pe 1 aprilie. Ce dimensiuni are

Publicat: 31/03/2022 | 20:49
An asteroid approaches the Earth. Near-Earth asteroids are a constant threat to our planet.

Astronomii au confirmat în această săptămână că un asteroid „potențial periculos” se va apropia de Pământ pe 1 aprilie. Din informaţiile oferite de specialişti este cea apropiată poziție a sa de planeta noastră în acest secol.

Asteroidul e clasificat drept „potențial periculos” din cauza mărimii sale impresionante și a orbitei, ce ajunge în apropierea Pământului.

Potrivit astronomilor, roca spațială se va afla la o distanță de 7.4 milioane de kilometri distanță de planeta noastră. Asteroidul, numit 2007 FF1, are un diametru de 110-260 de metri, aproximativ lungimea a două terenuri de fotbal şi orbitează în jurul Soarelui la fiecare 684 de zile.

2007 FF1 se va apropia de Pământ de șapte ori în acest secol, vineri va fi la cea mai mică distanță. Acest lucru se va întâmpla în jurul miezului nopții în România.

Următoarea trecere apropiată a asteroidului 2007 FF1 pe lângă Pământ va avea loc pe 22 august 2035. Acesta este clasificat drept un asteroid Apollo, o clasă de obiecte numită după asteroidul 1862 Apollo.

Un asteroid uriaș a fost aproape de Pământ.

Un astfel de eveniment a mai avut loc și în data de 21 martie 2021 când un asteroid uriaș a trecut pe lângă Pământ.  Asteroidul s-a apropiat până la aproape 2 milioane de kilometri de planeta noastră. Numit 2001 FO32, asteroidul a trecut la de peste 5 ori distanţa dintre Pământ şi Lună, neexistând pericol de coliziune cu Terra, cel puţin pentru secolele ce vor urma.

„Cunoaştem foarte bine traseul orbital din jurul Soarelui al lui 2001 FO32, pentru ca a fost descoperit acum 20 de ani şi a fost urmărit de atunci. Nu există niciun risc ca asteroidul să se apropie mai mult de 1,25 milioane de mile de Pământ (n.r.: 2 mil. km)”, a declarat Paul Chodas, director al Center for Near Earth Object Studies (CNEOS), din cadrul Jet Propulsion Laboratory (California de Sud), relatează Agerpres.