Un argeşean, ridicat de DIICOT pentru legături cu gruparea care a organizat atacurile de la Bataclan
Ibrahim, un cetăţean român din Argeş, este acuzat că a fost în apropierea unui obiectiv militar românesc pentru a culege informaţii cu scopul de a fi puse la dispoziţia unei ”entităţi salafiste şi projihadiste” din alt stat UE, potrivit hotnews.ro.
Românul în vârstă de de 39 de ani s-a radicalizat după ce a stat mai mulţi ani în altă ţară UE, unde a dezvoltat legături cu o grupare jihadistă.
Bărbatul a intrat în vizorul SRI în 2015 când s-a dus să studieze informativ un obiectiv militar românesc. Informaţiile culese ar fi fost transmise în vederea unui atac terorist, unei entităţi implicate în atacurile de la Bataclan din noiembrie 2015.