În februarie 2025, Prințul Harry și Meghan Markle vor călători în Canada pentru a fi de față la cea mai recentă ediție a unuia dintre evenimentele în care Prințul Harry este extrem de implicat, de foarte mult timp.
În 2014, Prințul Harry a pus umărul la organizarea primei ediții a Jocurilor Invictus, o competiție sportivă internațională pentru militari răniți, accidentați și bolnavi, atât în activitate, cât și veterani.
Cuvântul „Invictus” înseamnă în latină „necucerit”, fiind ales ca o întruchipare a spiritului de luptă al militarilor răniți, accidentați și bolnavi și a ceea ce aceștia pot realiza.
Inspirația pentru Jocurile Invictus i-a venit lui Harry după vizita din 2013 la Jocurile Războinicilor din Statele Unite, unde a fost martor la capacitatea sportului de a ajuta atât psihologic, cât și fizic.
Următoarea ediție a Jocurilor Invictus este programată să aibă loc la Whistler, lângă Vancouver, în Canada, între 8 și 16 februarie 2025.
Aproximativ 550 de concurenți din 25 de țări se vor prezenta la ediția 2025 a Jocurilor, care vor include pentru prima dată sporturi de iarnă precum schiul alpin și snowboardingul.
Scott Moore, care a obținut funcția de director general al organizației care se ocupă de Jocurile Invictus, a dezvăluit că a cerut instrucțiuni cum să se adreseze Prințului Harry și lui Meghan Markle. Aceasta se petrecea înainte de prima lor întâlnire de la începutul acestui an, când Ducele și Ducesa de Sussex au călătorit la Vancouver, în Canada, în februarie 2024, a scris NEW YORK POST.
(Citește și: Simona Gherghe a împlinit 47 de ani! Ce cadou a primit de la copiii ei)
În februarie 2024, Harry și Meghan au ales să viziteze stațiunea de schi Whistler Backcomb, și să se amestece printre cei care se ocupau cu sporturile de iarnă. Ei au petrecut Ziua Îndrăgostiților pe pârtiile înzăpezite.
Cei doi s-au alăturat membrilor taberei de pregătire de iarnă a națiunilor participante la evenimentul „One Year to Go”.
Tabăra, care s-a desfășurat pe o perioadă de trei zile, a oferit membrilor comunității internaționale Invictus ocazia de a se antrena în sporturile de iarnă înaintea Jocurilor Invictus de anul viitor.
„Am avut grijă să întreb cum ar trebui să mă adresez lor când vor ajunge aici”, a declarat Scott Moore. Moore a primit niște sfaturi care difereau de protocolul obișnuit de adresare către foștii membri seniori ai familiei regale.
Moore a fost informat că, în cazul lui Meghan, un simplu „doamnă” este suficient. De asemenea, i s-a spus să i se adreseze prințului Harry cu „Sir”.
Îndrumările erau diferite de modul în care membrii de sex masculin ai casei regale britanice trebuie să fie salutați. În mod obișnuit, în cazul bărbaților din familia regală se folosește mai întâi „Alteța Voastră Regală”, urmat de „domnule”.
În același timp, membrilor de sex feminin ai familiei regale li se spune „Alteța Voastră Regală”, urmat de „doamnă”.
În cazul lui Harry și Meghan, care au ales să părăsească casa regală în 2020 și s-au mutat în SUA, mutarea a însemnat că și-au pierdut titlurile de Altețe Regale.
Acest lucru înseamnă că acum cuplul nu mai poate fi adresat cu formula „Alteța Voastră Regală”, deși cei doi și-au păstrat titlurile de Duce și Ducesă de Sussex.
Alegerea lui Harry și a vedetei din „Suits”, de a folosi titlurile formale când oamenii li se adresează, este într-un contrast puternic cu abordarea ducelui din 2020.
La momentul respectiv, în timpul unei conferințe de turism în Edinburgh, Prințul Harry a insistat asupra unei abordări informale, și chiar a spus asta gazdei evenimentului, Ayesha Hazarika.
„A spus clar că noi toți trebuie doar să-i spunem Harry”, Hazarika a spus audienței la momentul respectiv.
Ediția din 2025 a Jocurilor Invictus va avea loc în Canada între 8 și 16 februarie – la 18 luni după evenimentul din 2023, care a avut loc în Germania.
La ultima ediție a Jocurilor, Markle a sugerat că cei doi își vor aduce copiii, prințul Archie și prințesa Lilibet, la următorul eveniment.
În ceea ce îi privește pe copii, încoronarea regelui Charles a semnalat o nouă eră pentru copiii Ducilor de Sussex.
Archie, în vârstă de cinci ani, și Lilibet, în vârstă de trei ani, și-au luat acum „Sussex” ca nume de familie, în loc de Mountbatten-Windsor, ceea ce marchează o rupture cu o tradiție regală stabilită în 1960, când Regina a decretat că descendenții ei de sex masculin vor purta numele Mountbatten-Windsor, la sfatul consilierilor săi.
(Citește și: Un expert regal face o dezvăluire surprinzătoare despre prințul Harry. „Îi este dor de…”)