Un alt politician român, depistat pozitiv cu coronavirus după Vergil Chiţac. Sala de plen din Parlament a fost dezinfectată
Un alt politician român a fost depistat pozitiv cu coronavirus la doar câteva ore după ce s-a aflat că senatorul PNL Vergil Chiţac a contractat virusul ucigaş din China. Lumea politică din România este în stare de alertă, iar sala de plen din Parlament a fost dezinfectată în această după-amiază.
Bogdan Huțucă, infectat cu coronavirus, fiind al doilea parlamentar după Vergil Chiţac
Liberalul Bogdan Huțucă, lider PNL de Constanța, s-a infectat cu noul coronavirus, după ce a interacționat cu Vergil Chițac, relatează realitatea.net.
Citeşte şi: S-a aflat lista medicamentelor cu care sunt tratați românii care au contractat noul coronavirus (COVID-19)
Sala de plen a Parlamentului a fost dezinfectată vineri de angajați îmbrăcați în echipament de protecție, după ce doi parlamentari au fost confirmați pozitiv cu noul coronavirus.
Tot astăzi, jurnaliștii și echipele din presă prezente la Parlament au fost testate pentru coronavirus. Deputații și senatorii cu care au avut legătură cei doi parlamentari vor fi și ei parte a anchetei epidemiologice.
Toți membrii BPN al PNL se vor izola la domiciliu, a anunțat Ludovic Orban. Premierul a anunțat că toți senatorii PNL au obligația să se autoizoleze și că el se va izola la Vila Lac 1. El a făcut aceste anunțuri după ce senatorul Vergil Chițac a fost confirmat cu coronavirus, fiind primul parlamentar depistat.
Sursa foto principală: Andreea Dumitrescu/Digi24