Un alt pod din Neamț s-a surpat! Ce a apărut în mijlocul sensurilor de mers
Un alt pod din Neamț s-a surpat! După ce, în luna iunie, un pod rutier peste râul Siret s-a rupt, de data aceasta s-a surpat și o bucată din podul care se află în zona intersecției spre Mănăstirea Petru Vodă.
Un alt pod din Neamț s-a surpat, în mai puțin de două luni. În luna iunie, un pod rutier peste râul Siret s-a rupt. Atunci, un bărbat a fost rănit, după ce un autocamion şi o autoutilitară se aflau în zona respectivă.
De data aceasta, s-a surpat și o bucată din podul care se află în zona intersecției spre Mănăstirea Petru Vodă. Imaginile sunt dezolante, deoarece, în orice moment, ar fi putut să aibă loc o tragedie.
„Pompierii de la Garda 2 de intervenţie Poiana Teiului intervin pentru asigurarea zonei ca urmare a desprinderii unei bucăţi din structura căii de rulare a podului de pe DN 15 B în comuna Poiana Teiului, în zona intersecţiei spre Mănăstirea Petru Vodă”, anunţă, luni seară, ISU Neamţ.
Autoritățile au luat măsuri
De asemenea, în urma surpării carosabilului de pe podul de pe DN 15B, autoritățile au luat măsura restricţionării circulaţiei autovehiculelor cu masa mai mare de 3,5 tone.
”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, din cauza surpării carosabilului pe un pod pe DN 15B Târgu Neamţ – Poiana Largului, la kilometrul 8+600 metri, în zona localităţii Petru Vodă, judeţul Neamţ, a fost luată măsura restricţionării circulaţiei autovehiculelor cu masa mai mare de 3,5 tone”, a transmis Centrul Infotrafic.
Sursă foto: captură video Observator Antena 1